În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie. Perioada de valabilitate a acestui tip de declarație nu este limitată de legislația în vigoare. Minorii (elevii şi studenţii) care au împlinit vîrsta de 14 ani şi sînt înmatriculaţi la studii în instituţii de învăţămînt din alte state, la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, prezintă actul de înmatriculare la instituţia de învăţămînt respectivă şi declaraţia eliberată de unul dintre părinţi, autentificată de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcție, care conţine consimţămîntul acestuia pentru ieşirea şi intrarea minorului în Republica Moldova, cu indicarea ţării de destinaţie, scopului călătoriei, perioadei de aflare a minorului în ţara de destinaţie, iar în cazul altor reprezentanţi legali - consimţămîntul acestora, exprimat prin decizia autorităţii tutelare teritoriale. Acest tip de declaraţie este valabilă pe o perioadă de un an de studii[1]. Detalii cu privire la condițiile călătoriei cu copii minori cetățeni ai Republicii Moldova puteți consulta pe pagina web a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova. Unele companii aeriene prestează servicii de călătorie a minorilor neînsoțiți (cu/fără însoțitorul de bord). În acest sens urmează să consultați condițiile serviciului prestat de compania aeriană respectivă. În condițiile în care minorii au cetățenie multiplă, urmează a fi consultate inclusiv condițiile de călătorie ale statului respectiv.Minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova numai însoţiţi de unul dintre reprezentanţii lor legali sau de un însoţitor, desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal a cărui semnătură se legalizează notarial.